Un alt inceput

Valul se sparse de stanci. Dupa el, urma altul si altul. Rostind in fiecare zbatere:
"Don't give up
It's such a wonderful life.
Don't give up...
Don't give"

si a lovit ... lumea prea mica l-a primit in brate si l-a sarutat de fiecare data tot mai adanc, mai adanc pana la ultimul strop. Cu patima. Cu dor. Si apoi l-a parasit in zori de zi. Fara sa se uite in urma.

- Asa a fost. Inca imi aduc aminte. Iar eu, as fi vrut sa nu-i mai dau drumul. Dar a aparut un alt val si m-am lasat dusa de el. Spre alte orizonturi. Asa am iubit si tot asa iubesc. Intens. Te-am luat prin surprindere? Din nou. Adevarul este ca uneori nu stim sa apreciem linistea. Sa-i  acordam importanta cuvenita. Adoram zgomotul. Vibratiile din jur. Vrem sa simtim. Amortit, totul ni se pare ciudat. Static. Lipsit de sens, nu crezi?

Spectatorul o privi tacut. Ar fi vrut sa-i spuna sa taca. Sa opreasca jocul, dar avea ceva ce-l facea sa afle mai mult. Sa doreasca sa stie. Hotari sa taca. Si sa priveasca teatrul oferit de femeia imbracata in negru.

 - Nu vrei sa vorbesti cu mine? Uneori este bine sa asculti, alteori este corect sa vorbesti. Sa nu construiesti bariere de dragul de a-ti proteja inima. Tot va fi zdrobita candva. Tot va arde si va ingheta intr-un final. Nu ti-am oferit destule motive ca sa incepi sa-mi spui ceva? Sa inchegam un dialog. Daca tot stam si privim cerul instelat. Ce zici?

-Buna, crezi ca este de ajuns? rosti spectatorul.

-Pentru inceput, da.