sâmbătă, 25 iunie 2011

Sa bei clipa

Adunate, cuvintele ar exprima trecerea secundelor. Ar fi reprezentarea lor grafica in minuscula noastra existenta. Si totusi nu stim ce nuante le-am atribui fiecaruia in parte. Cand am privit "felina" cum isi intinde gatul in lumina lunii, am realizat cat de putina importanta acordam frumusetii clipei. Ne place dictonul "carpe diem", dar nu-l imbratisam deloc in adevaratul ei sens. Ne credem eroi, cand suntem de fapt niste fiinte doritoare de nou.
In doar cateva momente, femeia-pisica mi-a aratat cum sa imbratisezi suferinta unei iubiri pierdute prin miscari ale bratelor. Am observat in tacere, cum iubirea i se prelingea fin printre degete, in aer. Desi, buzele sale rosteau altceva. Mi-am jucat rolul de spectator doar pentru a o privi. Si am ajuns sa retraiesc stari uitate intr-un colt al inimii.
Acum, tot ce imi doresc este sa o revad. Si sa beau din clipa alaturi de ea. Poate sa ma ajute cineva?

luni, 2 mai 2011

Joc de rol

- Inima mea poate minti. A facut-o de atatea ori. Este precum un jongleur cu bataile sale. Nu-mi pasa ce va notati despre mine. Si nici nu vreau sa stiu care este parerea dumneavoastra la finalul sedintei. Sunt aici din obligatie, nu pentru a ma trata.
- Sunteti reticenta si acest lucru nu va va ajuta sa va vindecati. Obligatie? Oare, dumneavoastra nu tineti la cei din familie?
- "Familie", ce frumos suna. Insa, esenta sa este un pic mai complicata, nu credeti? Adevarul este ca ne place cum suna. Melodios. Imbietor. Coplesitor precum un parfum de lux. Si atat de greu de gestionat existenta sa in realitatea de azi. Spuneti-mi, domnule doctor, aveti familie?
- Da. Una atipica, putin pe gustul dumneavoastra.
- Pe gustul meu? Dar de unde stiti ce gusturi am eu in materie de familie? Ai mei m-au anuntat senini pe la vreo 17 ani ca vor sa divorteze. Cand s-a produs declicul nu mi-au spus. Si nici n-am intrebat. N-au facut pasul nici pana azi.Cauza? Eu. Si uite, ca de atunci, pozam in familia unita si totodata despartita de sentimente contrarii. Sentimente pe care nu cred ca le vom putea pune vreodata pe vreo tava pentru a ne servi in mod artistic la aperitiv din ele, nu de alta dar sunt foarte grele si cad rau la stomac.
- Aveti imaginatie, nu gluma! Si cum spuneati ca va cheama?
- Asta.
- Am inteles. Acum jucati rolul "Astei". Numele dumneavoastra real, va rog.
- Nu-mi spuneti ca nu scrie acolo in fisa mea de internare?! Sau ati ratacit intentionat foaia, ca sa observati ce-mi poate capsorul?
- Nici una, nici alta. Intrebarea mea este logica. Una simpla, chiar.
- Si unde vreti sa ajungeti, ma rog? Caci eu stau confortabil pe canapea, fara sa stiu daca scaunul pe care stati va ofera acelasi grad de confortabilitate.
-Nu mi-ati raspuns la intrebare.
- Nici n-am de gand.
- De ce?
- Uite o intrebare esentiala! Raspuns: stiti deja cum ma cheama, vreti doar sa va confirm ca n-am pierdut legatura cu realitatea, nu-i asa?
- Sunteti departe.
- Si totusi aproape. Incat sa va dau peste cap toate teoriile studiate pana acum.
- Inca inotati in ape tulburi.
- Va place sa va jucati cu vorbele, domnule doctor?!
- Nu atat de mult ca tine.