Si...

te-am facut sa ma doresti,

sa zbori,

deasupra norilor sa vrei sa fii,

iar un calator

imbracat in hainele lui Eros.

Sa arzi de dor,

cand luna iti atinge

chipul

cu lumina sa.”

Statea drept marturie pe biletul lasat pe masa.

Nici urma de el. Un scaun gol. Doar aerul mai pastra parfumul sau.

Se aseza pe scaunul ocupat ieri de el.

Cred ca am inceput sa simt... din nou.

Buna si tie!

- Imi place vocea ta. Are ceva greu de cuprins intr-o simpla descriere.

- Iti multumesc. Mi s-a mai spus asta.

Rasete.

- Dar de mine, iti place?

- Hmmm! Nu mai esti asa tacut?! Imi place ca esti aici. Ca ma asculti. Ca nu m-ai lasat in bratele singuratatii. Si a strigatelor tacute. Ca mi-ai oferit o sansa. Nu de a explica, ci doar de a-mi expune trairile pe masa. Ma uimeste modul in care se leaga aceasta asa-numita relatie dintre noi. De ce ma privesti asa?

- Cum?

- Lasi impresia ca vrei sa surprinzi ceva din alte vremuri. Cand simteai diferit. Poate cu mai multa patima. Ca vrei sa sorbi din nou din acel sentiment. Ca vrei sa atingi. Sa cuprinzi in brate cu toata fiinta ta ... senzatii vechi.

- Este doar o impresie ( si-si indrepta privirea spre chipul bland al lunii ). Stii, ea nu ma poate face sa sufar. Cu ea adorm in fiecare seara. Ea ma asculta. Si-mi vorbeste noaptea in vise. Ea rosteste istorisiri din alte lumi. Pe care as fi vrut sa le vizitez candva.

Fluturandu-si mainile prin par, il privi pentru prima data altfel.

- Care este, totusi, povestea ta? Despre mine, stii deja cate ceva. Sunt curioasa cand ai inceput sa doresti sa cunosti mai bine ce se intampla in jurul tau, lunaticule!