Un alt inceput

Valul se sparse de stanci. Dupa el, urma altul si altul. Rostind in fiecare zbatere:
"Don't give up
It's such a wonderful life.
Don't give up...
Don't give"

si a lovit ... lumea prea mica l-a primit in brate si l-a sarutat de fiecare data tot mai adanc, mai adanc pana la ultimul strop. Cu patima. Cu dor. Si apoi l-a parasit in zori de zi. Fara sa se uite in urma.

- Asa a fost. Inca imi aduc aminte. Iar eu, as fi vrut sa nu-i mai dau drumul. Dar a aparut un alt val si m-am lasat dusa de el. Spre alte orizonturi. Asa am iubit si tot asa iubesc. Intens. Te-am luat prin surprindere? Din nou. Adevarul este ca uneori nu stim sa apreciem linistea. Sa-i  acordam importanta cuvenita. Adoram zgomotul. Vibratiile din jur. Vrem sa simtim. Amortit, totul ni se pare ciudat. Static. Lipsit de sens, nu crezi?

Spectatorul o privi tacut. Ar fi vrut sa-i spuna sa taca. Sa opreasca jocul, dar avea ceva ce-l facea sa afle mai mult. Sa doreasca sa stie. Hotari sa taca. Si sa priveasca teatrul oferit de femeia imbracata in negru.

 - Nu vrei sa vorbesti cu mine? Uneori este bine sa asculti, alteori este corect sa vorbesti. Sa nu construiesti bariere de dragul de a-ti proteja inima. Tot va fi zdrobita candva. Tot va arde si va ingheta intr-un final. Nu ti-am oferit destule motive ca sa incepi sa-mi spui ceva? Sa inchegam un dialog. Daca tot stam si privim cerul instelat. Ce zici?

-Buna, crezi ca este de ajuns? rosti spectatorul.

-Pentru inceput, da.

Te priveste

-Stii ce ma atrage la tine? Faptul ca nu poti minti. Nu te ajuta fata. Este precum o oglinda ce reflecta gandurile tale. Crezi ca ai surprins esentialul despre mine din primele secunde de cand m-ai vazut si acum stai si te intrebi daca este adevarat ce simti. Ce vezi. Esti confuz si nu-ti prieste aceasta senzatie. Planificator, de meserie. Vrei sa auzi povestea ta rostita de gura lumii?

Spectatorul zambi sfios si dadu afirmativ din cap.

-Esti sigur? Ma intreb ce vezi tu dimineata in oglinda de la baie. Daca-ti analizezi trasaturile imediat dupa ce ti-ai turnat putina apa pe fata. Esti multumit de tine? De modul cum te simti in propria piele? Parca te si vad cum iti analizezi ridurile aparute in coltul ochiului drept. Si te gandesti la anii care au trecut pe langa tine precum un accelerat si da, n-au accelerat simturile ori trairile. Nu te mai incanta in aceasta clipa ce auzi. Ai vrut sa ai o opinie externa despre tine. Nu vreau sa te mint. Nici n-as putea. Nu m-ai mai urmari cu atata patima. Cu inima care-ti bate din ce in ce mai tare. Sunt convinsa ca ai iubit candva. Ca inima ta a cantat fericita o melodie veche si acum ar dori sa mai simta asa, dar s-a pierdut in notele dorului dupa nebunul amor.

Am obosit de atata vorbit. Hai sa stam, in liniste si sa ne privim.

Zero barat

-Observ mirare pe chipul tau, invaluit intr-o lumina slaba. Nu te asteptai sa fiu asa, acum? Doar nu credeai ca ai venit sa vezi un film marca James Bond in care iti vei incanta privirea cu Halle Berry? Ai fi vrut sa revezi partea in care Halle iesea din mare in acel costum de baie, nu? Iar eu apar in haine negre cu un aer rock si cine stie ce alte ganduri aruncate prin minte. Cu oja sangerie pe degetele de la maini, degete ce tin o tigara pe post de accesoriu. Si cu buzele colorate intr-o nuanta prea rosie pentru gustul tau. Nu-ti mai atrag atentia acum, spectatorule? Mda!

Isi aprinse tigara cu un gest ce trada neliniste. Primul fum il trase direct in piept, ca si cum i-ar fi acoperit o nevoie imediata. Sau o sete necontrolata.

Isi flutura degetele prin parul tuns baieteste. O prindea coafura aceasta, pe altcineva ar fi fost un dezastru total. Nu pe ea. Cu capul pe spate se juca cateva minute cu fumul. Facea cerculete.

-Stii ce-mi place cel mai mult? Sa o ard intruna. Daca viata ar fi o bucata de hartie, as face o tigara si as fuma-o. De la un capat la altul, fara sa-mi pese de finalul sau. N-as mai numara nenorocitele de secunde, care trec atat de repede, indiferente. Nu m-as mai intreba zilnic care este rostul meu pe lume. Si ce trebuie sa fac ca sa ajung intr-un loc. Ma oboseste planificarea. Prefer spontaneitatea. Oricum imprevizibilul se furiseaza vicleneste in existenta noastra. Si ne da peste cap fiecare detaliu atent ales. Te socheaza ce spun? Chipul tau tradeaza acest sentiment.

Spectatorul isi trase trupul si mai mult pe scaun. Si privi continuarea.

-Ce ai vrea sa auzi? De banalitati presupun ca esti satul. Le vezi si le auzi peste tot. Ce te intereseaza? Cine sunt? Iar am ajuns in acest punct. M-am invartit cu ajutorul vorbelor si tot aici ai vrut sa ajung.

Daca ar fi sa-mi caracterizez esenta in cateva cuvinte, as spune ca sunt un mare zero barat. Am facut multe si totusi putine. M-am risipit in atatea colturi si lumi si nu am gasit ceva care sa-mi faca inima sa tresare, fara nicio temere. Sa tresare de bucurie.

Te deranjeaza fumul? Pe mine ma relaxeaza. Imi place cum danseaza in aer. Hai ca sting tigara. Nu de alta, dar mai vreau sa ramai cu mine. Imi place tacerea ta.

Si s-a nascut si Asta

Te-am facut curios, vorbindu-ti astfel sau te-am indepartat de la primul cuvant rostit? Cum ma cheama? Esti curios. Este buna curiozitatea la ceva. Intinsa la extrem, nu. Ti-as spune numele, dar nu este important in acest moment. Pentru tine voi fi Asta. Imi aduce aminte de un episod haios legat de doi copii frumosi carora le-am oferit cadouri.

"-Iti place cadoul primit de la ...?

-De la asta, da."

Asta sunt eu si asa va ramane aici. Te invit sa te apropii de scena. Sunt atatea scaune goale.

-Hai, alegeti unul!

-Ei, asa este mai bine. Ce spui?

-Scena este goala.

-Da, tu cauti, actorii din priviri. De data aceasta scena este imbracata in semiintuneric. Nu este goala, nici lipsita de actiune sau de viata. La masa din colt, am stat candva la povesti cu prietenii, iar scaunul acela mi-a sprijinit trupul de atatea ori, fara ca eu sa-i ofer in schimb ceva. Vremuri apuse.

-Hei, unde te uiti? N-ai priceput nimic din ceea ce se intampla aici, nu-i asa? Privirea ta spune multe. Tot exploreaza scena. Stiu ca vrei sa ma vezi din nou, dar acel "iar" s-a indepartat de mine. L-am trimis la olimpiada alergatului in zadar. Continui sa explorezi. Iti ofer un minut sa-mi spui altceva cu privirea.

De la sfarsit

Nu stiu ce cred ceilalti despre mine. Nu-mi pasa. Stiu ca tin la unii dintre ei.

Ai vrea sa afli mai multe despre mine, nu-i asa? Dupa ce m-ai privit atunci ai avut impresia ca ma stii intru totul. Ca nimicul a fost purtat de vant. Si in locul sau a aparut un intreg, umplut cu alte nimicuri. Importante pentru tine. "Pentru noi", ti-a rasarit in minte. Te-ai inselat sau poate ai vrut sa te lasi inselat de un gand ivit pe neasteptate in lungul drum spre casa.

Ah, casa! Oare ce inseamna pentru tine? La ce se rezuma? La un acoperis care te apara de soare, de ploaie sau alte fenomene meteorologice? Sa fie locul in care te simti in siguranta, liber ori vulnerabil cand stai si privesti peretii goi...singur? Sa fie punctul cardinal care te face sa zambesti cu drag cand il atingi pe harta? Sau taramul in care ceasul sta in loc pentru a avea timp sa iubesti?