Pe scena slab luminata, o umbra isi deseneaza conturul cu ajutorul fumului. Costumul negru ii camufleaza trupul, nu si trairile vizibile pe chip.
-Oare pe unde o umbla acum? Nici urma de ea. Am crezut ca acele versuri o vor face sa ramana. Sa depanam amintiri. Sa scriem o poveste impreuna. Fie numai din priviri.
-Cata dreptate avea! apropiindu-se incet de o oglinda ce atarna intr-o pozitie ciudata langa singura masa din camera.
-Am riduri sub ochiul drept (rasete). Daca a reusit sa perceapa acest lucru in acest semiintuneric, nu este decat o Femeie - pisica. O fi trait noua vieti? Si acum culege ce a semanat de-a lungul lor. A zecea viata de mantuire. Ciudata fiinta si totusi atat de fragila in miscarile sale. Si incepu sa danseze...
Din nou liniste. Ma dor gandurile de atata singuratate. Luna de ce continui sa clipesti? De ce ai rapus soarele? Sau va jucati de-a v-ati-ascunselea? Ca in iubire.
"Si cand te gandesti, ca iubirea adevarata te ademeneste precum o straina pe strada, tarziu in noapte. Mult prea tarziu. Ce-ai face cu respectiva clipa? Ai arunca-o inapoi in clepsidra si i-ai da-o batranului Timp sa o bea in fata trecatoarei vremi? Sau ai savura-o ca si cand ar fi ultima picatura din existenta ta?", zise Vocea.
-Nu ma pot pronunta. Sunt prea slab pentru a iubi acum, rosti umbra.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu