Sa bei clipa

Adunate, cuvintele ar exprima trecerea secundelor. Ar fi reprezentarea lor grafica in minuscula noastra existenta. Si totusi nu stim ce nuante le-am atribui fiecaruia in parte. Cand am privit "felina" cum isi intinde gatul in lumina lunii, am realizat cat de putina importanta acordam frumusetii clipei. Ne place dictonul "carpe diem", dar nu-l imbratisam deloc in adevaratul ei sens. Ne credem eroi, cand suntem de fapt niste fiinte doritoare de nou.

In doar cateva momente, femeia-pisica mi-a aratat cum sa imbratisezi suferinta unei iubiri pierdute prin miscari ale bratelor. Am observat in tacere, cum iubirea i se prelingea fin printre degete, in aer. Desi, buzele sale rosteau altceva. Mi-am jucat rolul de spectator doar pentru a o privi. Si am ajuns sa retraiesc stari uitate intr-un colt al inimii.

Acum, tot ce imi doresc este sa o revad. Si sa beau din clipa alaturi de ea. Poate sa ma ajute cineva?

Joc de rol

- Inima mea poate minti. A facut-o de atatea ori. Este precum un jongleur cu bataile sale. Nu-mi pasa ce va notati despre mine. Si nici nu vreau sa stiu care este parerea dumneavoastra la finalul sedintei. Sunt aici din obligatie, nu pentru a ma trata.

- Sunteti reticenta si acest lucru nu va va ajuta sa va vindecati. Obligatie? Oare, dumneavoastra nu tineti la cei din familie?

- "Familie", ce frumos suna. Insa, esenta sa este un pic mai complicata, nu credeti? Adevarul este ca ne place cum suna. Melodios. Imbietor. Coplesitor precum un parfum de lux. Si atat de greu de gestionat existenta sa in realitatea de azi. Spuneti-mi, domnule doctor, aveti familie?

- Da. Una atipica, putin pe gustul dumneavoastra.

- Pe gustul meu? Dar de unde stiti ce gusturi am eu in materie de familie? Ai mei m-au anuntat senini pe la vreo 17 ani ca vor sa divorteze. Cand s-a produs declicul nu mi-au spus. Si nici n-am intrebat. N-au facut pasul nici pana azi.Cauza? Eu. Si uite, ca de atunci, pozam in familia unita si totodata despartita de sentimente contrarii. Sentimente pe care nu cred ca le vom putea pune vreodata pe vreo tava pentru a ne servi in mod artistic la aperitiv din ele, nu de alta dar sunt foarte grele si cad rau la stomac.

- Aveti imaginatie, nu gluma! Si cum spuneati ca va cheama?

- Asta.

- Am inteles. Acum jucati rolul "Astei". Numele dumneavoastra real, va rog.

- Nu-mi spuneti ca nu scrie acolo in fisa mea de internare?! Sau ati ratacit intentionat foaia, ca sa observati ce-mi poate capsorul?

- Nici una, nici alta. Intrebarea mea este logica. Una simpla, chiar.

- Si unde vreti sa ajungeti, ma rog? Caci eu stau confortabil pe canapea, fara sa stiu daca scaunul pe care stati va ofera acelasi grad de confortabilitate.

-Nu mi-ati raspuns la intrebare.

- Nici n-am de gand.

- De ce?

- Uite o intrebare esentiala! Raspuns: stiti deja cum ma cheama, vreti doar sa va confirm ca n-am pierdut legatura cu realitatea, nu-i asa?

- Sunteti departe.

- Si totusi aproape. Incat sa va dau peste cap toate teoriile studiate pana acum.

- Inca inotati in ape tulburi.

- Va place sa va jucati cu vorbele, domnule doctor?!

- Nu atat de mult ca tine.

Don't be a drag, just be a queen

O canapea,
un scaun, o lampa,
un barbat,
o femeie,
o discutie.

"Don't hide yourself in regret,
Just love yourself and you're set
I'm on the right track, baby
I was born this way..."

- Deasupra aburilor de cafea ai uneori impresia ca lumea este atat de mica, incat poate incapea intr-o simpla inghititura. Stiu ca suna bizar, dar intotdeauna mi-am dorit sa simt esenta lumii cum imi curge prin vene. Observ ca va notati tot ce spun. Credeti, domnule doctor, ca la finalul sedintei veti sti cum sa ma diagnosticati? S-ar putea ca toate acele notite sa va ofere o imagine inselatoare, ati luat in calcul si aceasta varianta?  (ridicand din sprancene)

Rostea cuvintele ca si cum ar fi fost note muzicale asezate cu grija pe portativ, cu scopul de a puncta pozitia sa referitoare la "bla-bla-urile" psihiatrice.

- Vad ca nu renuntati la carnetel. Va este cumva teama, domnule doctor, sa nu omiteti vreo informatie, vreun detaliu cu privire la gandurile mele? Stiti, elefantii v-ar oferi un bun exemplu, in situatia de fata. Ei nu uita NICIODATA. Realizati ce povara poarta pe umerii lor? Dumneavoastra ati iubit vreodata? V-ati frant fiinta in fata cuiva, de dragul iubirii care va invaluia sufletul, intr-o ceata densa? Spuneti-mi!

Un oftat lung.

- Pacientul nu sunt eu in cazul de fata, ci dumneavoastra!

-Continuati sa va ascundeti in spatele notitelor. Ascundeti-va! N-o sa ma cititi niciodata, ati auzit! Nici-o-da-ta!!!

- Permiteti-mi sa va contrazic! Bataile inimii dumneavoastra, spun mai multe decat toate cuvintele notate de mine in tot acest rastimp.

Si cand te gandesti ca...

Pe scena slab luminata, o umbra isi deseneaza conturul cu ajutorul fumului. Costumul negru ii camufleaza trupul, nu si trairile vizibile pe chip.

-Oare pe unde o umbla acum? Nici urma de ea. Am crezut ca acele versuri o vor face sa ramana. Sa depanam amintiri. Sa scriem o poveste impreuna. Fie numai din priviri.

-Cata dreptate avea! apropiindu-se incet de o oglinda ce atarna intr-o pozitie ciudata langa singura masa din camera.

-Am riduri sub ochiul drept (rasete). Daca a reusit sa perceapa acest lucru in acest semiintuneric, nu este decat o Femeie - pisica. O fi trait noua vieti? Si acum culege ce a semanat de-a lungul lor. A zecea viata de mantuire. Ciudata fiinta si totusi atat de fragila in miscarile sale. Si incepu sa danseze...

Din nou liniste. Ma dor gandurile de atata singuratate. Luna de ce continui sa clipesti? De ce ai rapus soarele? Sau va jucati de-a v-ati-ascunselea? Ca in iubire.

"Si cand te gandesti, ca iubirea adevarata te ademeneste precum o straina pe strada, tarziu in noapte. Mult prea tarziu. Ce-ai face cu respectiva clipa? Ai arunca-o inapoi in clepsidra si i-ai da-o batranului Timp sa o bea in fata trecatoarei vremi?  Sau ai savura-o ca si cand ar fi ultima picatura din existenta ta?", zise Vocea.

-Nu ma pot pronunta. Sunt prea slab pentru a iubi acum, rosti umbra.

Poate

- Spune-mi tu, blanda luna,
Vorbe care nu dor,
- Vorbeste-mi!
- Unde este el?

Niciun ecou nenorocit. Nimic. Din nou, s-a lasat tacerea peste fiinta mea, precum un vultur. Nu mai vreau, nu mai suport! Unde esti? Unde am gresit?

 -Poate a venit vremea, sa inveti sa citesti mai bine lumea, rosti Vocea.