Adunate, cuvintele ar exprima trecerea secundelor. Ar fi reprezentarea lor grafica in minuscula noastra existenta. Si totusi nu stim ce nuante le-am atribui fiecaruia in parte. Cand am privit "felina" cum isi intinde gatul in lumina lunii, am realizat cat de putina importanta acordam frumusetii clipei. Ne place dictonul "carpe diem", dar nu-l imbratisam deloc in adevaratul ei sens. Ne credem eroi, cand suntem de fapt niste fiinte doritoare de nou.
In doar cateva momente, femeia-pisica mi-a aratat cum sa imbratisezi suferinta unei iubiri pierdute prin miscari ale bratelor. Am observat in tacere, cum iubirea i se prelingea fin printre degete, in aer. Desi, buzele sale rosteau altceva. Mi-am jucat rolul de spectator doar pentru a o privi. Si am ajuns sa retraiesc stari uitate intr-un colt al inimii.
Acum, tot ce imi doresc este sa o revad. Si sa beau din clipa alaturi de ea. Poate sa ma ajute cineva?
